Regia : Jaco Van Dormael
Scenariul : Jaco Van Dormael
Data lansării : 6 Noiembrie 2009
Distribuţia :
Pentru restul distribuţiei click aici
Motto :
Nothing is real, everything is possible.
Oare ne-am pus vreodată, la modul serios, întrebari ca “Oare exist?“ sau “Cine sunt?” ? Nu-i aşa că, de fiecare dată când ţi-ai pus aceste întrebări, ori ai facut-o în glumă ori pentru că ai avut nu ştiu ce curs de filosofie la şcoală şi o ardeai metafizic cu ţigara în gură, privind la Carul Mare? Acum te întreb eu cât se poate de serios : dacă o să te uiţi la Mr. Nobody promiţi că n-o s-o iei razna?
Ştiu că, probabil, nu te interesează lucrurile astea. Viaţa ta merge ca unsă, îţi vezi cu devotament de construirea carierei, ai o/un iubită/iubit care ţi-o trage bine, te uiţi la House sau la Prison Break ca disperatul în fiecare seară, calci în fiecare weekend pe la cluburile preferate, te faci praf, şi apoi iei în braţe o nouă săptămână de viaţă… pe care ţi-ai ales-o. Nimeni nu are dreptul să facă judecăţi de valoare vis-a-vis de cum îţi trăieşti viaţa. Eu, cel puţin nu te judec pentru asta, chiar dacă n-aş vrea să trăiesc în locul tău viaţa de căcat pe care o ai. Dacă vrei totuşi un impuls pentru a reuşi să te întrebi şi altceva în afară de “Să cer maioneză cu usturoi sau fără?” închide imediat serialele alea interminabile şi uite-te la Mr. Nobody. O să-ti brutalizeze mintea. Şi ăsta e un lucru bun…cred…
Îţi garantez că n-ai mai văzut niciodată un film ca Mr Nobody. Impactul puternic asupra psihicului tău se va naşte din simpla expunere la ceva despre care n-ai nici o idee. Ceea ce fac eu aici este să îti creez aşteptări vis-a-vis de filmul ăsta, ceea ce poate nu e ok. Gândeşte-te bine dacă vrei să citeşti mai departe. Dar lumea în care trăieşti oare nu face acelasi lucru? De la părinţi, la şcoală, la grupurile în care te învârţi, la cultura din care faci parte, până la nenorocitul ăsta de film, nu fac toate acestea decât să îţi creeze aşteptări de la viaţă?
În primul rând, ăsta nu e un film. Sau e mai mult decât un film. Sau e un alt fel de film. Nu există fir narativ. Nu, nu există poveste. Cel puţin nu în sensul binecunoscut al acesteia. Naraţiunea e făcută vraişte de către regizor, pentru ca tu să poţi ansambla o poveste după propria ta capacitate de a suda fluxuri de conştiinţă şi a face artă de instalaţii din idei şi emoţii. Nemo Nobody (Jared Leto) este un om. Punct. Mai bine zis, Nemo Nobody crede că este un om. Un om care e şi viu şi mort, care e căsătorit cu 3 femei şi în acelaşi timp cu una singură, care are 3 copii şi în acelaşi timp nici unul. Nemo este un copil care nu se poate hotărî cu care dintre părinţi să locuiască după divorţul acestora. Aşa că decide să trăiască cu amândoi. În două oraşe diferite. DEODATĂ.
Nemo este, în acelaşi timp, un bătrân de 123 de ani din anul 2092, ultimul muritor într-o era în care s-a găsit leacul morţii, graţie ingineriei genetice. Ultimele sale clipe de viaţă sunt transmise în direct de pe patul de moarte tuturor oamenilor din lume. Pe străzi se află ecrane gigantice care difuzează moartea domnului Nemo (Nu, domnul Lăzărescu nu e pe acolo). Fără a face apel la modul figurat, ÎN ACELAŞI TIMP, Nemo este un turist spaţial care face o călătorie pe Marte. Repet, nu e vorba de instanţe diferite, ci de aceeaşi persoană care trăieşte simultan aceste vieţi şi uneori are fluxuri de conştiinţă care unifică în plan mental toate aceste experienţe.
Şi ce e cel mai interesant e că nimic din ce am zis până acum nu e adevărat, ci e un răspuns posibil. Asta e interpretarea pe care am dat-o eu lui Mr. Nobody. Există nenumărate feluri în care poţi da o interpretare acestui film. Totul depinde de bagajul cultural, emoţional, intelectual cu care vii când te aşezi în faţa ecranului şi te expui acestei nebunii de film. Dacă ai ceva cunoştinţe de fizică cuantică, vei avea o anumită viziune despre el. Dacă eşti iubitor de science fiction, o altă viziune. Dacă l-ai citit pe Proust, vei da o interpretare preponderent literară. Dacă eşti un om care ridică dragostea la rangul de valoare supremă a vieţii, Mr Nobody îţi va şopti la ureche că iubirea e tot ce contează. Dacă eşti budist, filmul îţi va întări concepţiile, confirmându-ţi că viaţa e o iluzie. Dacă eşti filosof, Nemo – copilul va face pipi pe ontologia ta şi îţi va stimula setea de cunoaştere speculativă. Dacă eşti creştin ortodox te ia mama dracu, nu te mai uita la filme eretice!
Dacă femeia e idealul tău existenţial, atunci te va duce la o concluzie simplă şi frumoasă şi anume :
Pe toate le-am iubit!
) mai vii ma la massive sau nu?
