Sunt unul dintre oamenii care nu se tem de imposibilitatea de a ne cunoaşte cu adevărat…pe noi înşine, pe cei pe care îi iubim, pe cei pe care îi dispreţuim…Sunt liniştit, deşi în fiecare zi mă trezesc cu gândul că nu ştiu cine sunt şi că nu ştiu ce vreau.
Unii mă văd prea bătrân pentru vârsta mea (a se înţelege boşorog sau, mai cool zis, old-fashioned, nu înţelept), alţii mă văd ca pe un copil cu barbă care strâmbă din nas când aude de maturitate. Eu prefer să nu mă analizez prea mult în oglindă. Mai degrabă funcţionez ca o cutie neagră: orice trece prin mine suferă modificări. Nimeni, nici măcar eu nu ştiu ce se ascunde în acea cutie, ştiu doar că se întâmplă ceva cu oamenii, gândurile şi sentimentele lor atunci când ajung acolo şi, o data ce-au ieşit, se schimbă pentru totdeauna.
Dacă Dumnezeu ar fi Woody Allen atunci eu aş fi un Allan Felix care iubeşte
filmele dubioase şi cu înţelesuri ascunse. Îmi place să dezbrac simbolurile până ajung la semnificaţia lor cea mai intimă. Iubesc filmele, printre alte mărci ale existenţei umane, pentru că îmi complică viaţa pentru a mi-o face ulterior, mai uşoară. Datorită lor îmi pun întrebari doar pentru plăcerea de a căuta singur răspunsuri. Impactul lor este de cele mai multe ori subestimat, redus la funcţia de divertisment. Eu vă zic aşa : nu vă jucaţi cu filmele! Devin parte din voi şi contribuie la felul în care trăiţi, simţiţi şi luaţi decizii.
Sunt un om obişnuit şi am renunţat la obsesia de a ajunge cineva important pentru omenire. Am început să caut, în schimb, frumuseţea unei vieti simple. Iubesc filmele, muzica şi oamenii care au un chip frumos pe sub masca socială pe care sunt nevoiţi să o poarte, zi de zi.
Salutari maestre, 
